una din realizările acestei excursii este achiziționarea unui minim de … spoială de cultură cinematografică. bine, am înțeles, nu trageți în pianist. admit că nu am fost în stare să gust umorul din „burn after reading”. am văzut filmul pînă la capăt, dar a trebuit să admit că sunt old fashioned și că mie îmi place brad pitt spectaculos și rebel ca în „legendele toamnei” sau spectaculos și adorabil ca în „meeting joe black” și nicidecum mestecînd de zor gumă și încercînd să pară mai deștept decît ar fi el în calitate de instructor de fitness. am decis că nu sunt suficient de coaptă să îl văd în „fight club”. rectific: nu sunt suficient de coaptă să văd filmul cu pricina, nu pe braduț. pe care l-am văzut și în „the curious case of benjamin button”. unde e din ce în ce mai glamorous înspre final.
pentru a nu fi acuzată de atitudine de școlăriță cu afișe cu brad pitt în camera ei, să revenim la matura 🙂 discuție despre filme. spuneam că nu am gustat umorul negru din „burn after reading”. (unde, nu mă pot abține, dar trebuie să mai remarc o prezență masculină de elită: george clooney ) cu atît mai puțin pe cel al duzilor din „the big lebowski”. film deștept, plin de replici deștepte, dar deloc pe gustul meu. l-am abandonat pe la jumătate. sorry, dude.
au mai fost două filme care mi-au încins neuronii: „the fountin” și … hmmm, am un lapsus. dar îmi voi aminti și revin cu titlul. de ce m-au solicitat atît de mult: pentru că nu se auzea foarte bine. pentru că nu aveau subtitrare și am înțeles din 5 în 5, pentru că erau puțin prea sf după gustul meu. văd că e deja a doua oară cînd folosesc sintagma asta…
evident că mi-am amintit eu de cîteva din cărțile mele preferate. drept pentru care l-am văzut pe jack nicholson în „one flew over the cuckoo‘s nest”. se urmărește destul de fidel firul narativ al cărții și filmul mi s-a părut bunuț. de asemenea am văzut „changi”. pe o scară de la 1 la 10 vis-a-vis de carte se află pe la un 6, 50. dezamăgirea cea mare am avut-o însă cu „tai pan”. filmul m-a ajutat să îmi aduc aminte de carte, de subtilitățile ei, de explicațiile de rigoare, care lipseau cu desăvîrșire în film. m-am temut să văd „shogun”.
bun. evident că ajungem la filmele romantice, care, da, îmi plac. bine, nu toate. începem cu „high fidelity” și cu monumentala scenă cînd el este în ploaie și o sună pe iubita lui să îi spună: „charlie, you fucking slut, I love You. let’s work it out.” după așa o declarație de amor nebun, desigur că s-au împăcat și au trăit fericiți pînă la adînci bătrîneți.
trecem la clasicul „the bridges of madison county”. pînă la jumătatea filmului mi-am exersat răbdarea. pentru că m-am plictisit rău. m-a înviorat doar rîsul lui merryl strip cînd îi răspunde lui clint eastwood că e frumos să oferi flori unei femei, dar nu flori otrăvitoare. de pe la jumate s-a relansat și apoi chiar a meritat exercițiul de răbdare.
și ajungem la …. taram tam tam. doamnelor și domnilor. the notebook. cu delicios de promițătorul ryan gosling. n-am avut subtitrarea și, la un moment dat, le-am strigat actorilor să deschidă gura și să vorbească așa cum trebuie să pot înțelege și eu. dar și așa, excelent film.
deși nu primul pe lista preferințelor mele. primul este : „ps I love you”. da, da, da. și spun asta pentru că e foarte greu să scrii o carte de dragoste bună/ să faci un film de dragoste bun. foarte greu. s-au scris prea multe cărți, s-au făcut prea multe filme. pici în clișee înainte să îți dai seama. pui prea mult zahăr, dai în dulcegării. faci personaje atît de clasice încît nu se mai poate uita nimeni la ele. ei, bine, în acest univers ostil, „ps I love you” este un film de dragoste savuros. că delicios l-am folosit pentru ryan gosling. și, în condițiile date, nu știu ce să folosesc pentru gerard butler. care e numai bun de iubit…
ei, bine, ce părere aveți de blondi, cinefila? care văzuse pînă acum doar „titanicul” și „legendele toamnei” de vreo 3 ori? (recunosc că am revăzut legendele toamnei, că n-am rezistat ispitei :)) nu a ajuns ea la filmele cele grele. dar e pe drumul cel bun. asta dacă nu va da de „gangs of new york”. oricum e bine că poate să spună „la vita e bella”. cu roberto begnini desigur. 🙂
! 