crize – direct de pe scenă

avanpremiera piesei crize de mihai ignat, teatrul reduta, 19 ianuarie 2012, ora 19.00.

transmitem exact de la fața locului. de fapt, din mijlocul locului 🙂

mai întîi, emoțiile din cabina actorilor. unde te miști ca un titrez. ți se propune să mai repeți ceva. refuzi. replicile au luat și așa loc într-un … carusel care se învîrte, se învîrte, se învîrte.

mai sunt 5 minute. sala e ocupată în proporție de 80 la sută. uau.

cabina actorilor se încuie și aterizezi în culise. inima pompează cu o generozitate nebună sînge. o auzi cum lucrează cuprinsă de frenezie. bum bum bum bum. și ea pare să se miște ca un titirez. o simți în piept, o simți în gît, parcă și în stomac.

muzica. șșșș. liniște. începe. gata. nu mai e nicio cale de întoarcere.

aștepți să îți vină rîndul și intri în scenă. reflectorul care te urmărește pe scenă, îți face un serviciu imens: nu vezi sala plină, oamenii care sunt la balcon, nici măcar pe cei care stau în picioare. nu. nu vezi nimic, cu excepția unor lentile de la niște ochelari de vedere în rîndul din față. nu vezi publicul, dar îl simți. cu toate că ești atît de agitată, încît nu îl lași să se manifeste în voie. cînd publicul rîde, tu nu taci (cum ar fi firesc), ci continui să îți spui monologul. oricum începe să îți placă. mult, din ce în ce mai mult. gata monologul.

urmează prima scenă în doi. e o scenă scurtă, care iese de fiecare dată. daaa. a ieșit bine. te-ai bucurat, te-ai enervat, ai părăsit scena ca o mitralieră. nu de alta, dar erai nervoasă. și pe drept cuvînt: cum să locuiești într-un bloc unde sunt șobolani? ei, asta-i culmea.

ești din nou în culise. îți pui șorțul și iei lingura de lemn. chemată fiind pe scenă, intri. e bine. din ce în ce mai bine. te trezești chiar că mai adaugi o replică de la tine. ia uite… spontaneitate cu șorț 🙂

te schimbi frenetic pentru scena următoare. care nu iese atît de rău pe cît te-ai speriat, dar nici chiar atît de bine pe cît ai sperat. însă o duci la capăt.

pentru ultima scenă, lucrurile se precipită. din nou, șorțul. fără lingură. pila de unghii. telecomanda e deja pe masă. intri pe heblu. lumină. daaa… trebuie să recunoști că îți place să te afli pe canapeaua de piele în fața a 400 de spectatori. (atît am calculat că ar fi fost) îți place să (te) joci. îți place din ce în ce mai mult. să țipi la soțul tău, să îl sfidezi, să urli din nou la el. să plîngi. apoi să vă împăcați. așa, ca în filme.

îți place să te dai în spectacol, ce mai…

…un fel de-a mai lungi, cea mai frumoasă zi…

osho – cartea despre nimic 4

„ori de cîte ori se îndrăgostesc doi oameni, de fapt sunt 4: iubitul, iubita și imaginile lor despre celălalt. primii doi sunt reali, iar ultimele două sunt simple vise, fantezii care prind viață numai datorită celor doi care le proiectează. mai devreme sau mai tîrziu, cînd visul se spulberă, imaginile dispar și rămîn numai cei doi parteneri. abia acum apar dificultățile. fiecare aruncă responsabilitatea asupra celuilalt pentru spulberarea visului său: din cauza lui (a celuilalt) s-a întîmplat totul.”

„de multe ori sunt suficiente doar cîteva secunde pentru ca transformarea să se producă. acum ești îndrăgostit, iar în secunda următoare o urăști. persoana rămîne aceeași, dar proiecția ta asupra ecranului ei se schimbă. dacă ai privi cu atenție ți-ai da seama că nu persoana se transformă. tu ești cel care proiectează asupra ei două realități diferite. atunci cînd proiectezi asupra ei iubire, femeia ți se pare minunată. dacă proiectezi asupra ei ură, ea ți se pare hidoasă. în realitate ea nu este nici una nici alta. de fapt, nici nu ai văzut-o cum arată.”

„vouă vă place de cineva numai dacă vă permite să vă întăriți egoul. dacă el devine un ecran, pe care vă puteți proiecta propriile vise, el este pe gustul vostru. dacă se adaptează la visele voastre, îl simpatizați de-a dreptul. dacă nu vă permite să visați sau nu se adaptează așa cum ați dori la visele voastre, îl antipatizați. dacă nu se potrivește cu rolul pe care i-l atribuiți în scenariul pe care îl visați, dacă vă încurcă, îl respingeți. vouă vă plac ecranele pasive, nu cele active. voi sunteți cei care creează scenariul, iar ceilalți trebuie să se adapteze la el.”

 

 

osho – cartea despre nimic 3

„… așezați-vă, închideți ochii, încetiniți toate procesele corporale. respirați mai lent, astfel încît inima să își încetinească la rîndul ei ritmul, iar presiunea sangvină să scadă. relaxați-vă. în acest fel, gîndurile își vor încetini viteza, căci și ele fac parte integrantă din totalitatea ființei. cînd totul în jur își reduce viteza, gîndurile urmează trendul general.”

„pentru că numai atunci (cînd iubești) uiți de sine și nu te mai protejezi. numai atunci te relaxezi, căci nu te temi de celălalt; numai atunci îți poți permite să te simți vulnerabil. în toate celelalte cazuri voi sunteți tot timpul în gardă, căci nu știți niciodată ce va face celălalt; nu știți dacă nu cumva vă va răni. cînd nu îți ții garda sus, rănile produse de ceilalți pot fi foarte adînci.”

„omul este un cerșetor din cauza egoului său, dar poate deveni oricînd un împărat. mintea nu este altceva decît un bol de cerșit.”

„nu mai privi către viitor. fii aici și acum și vei descoperi adevărul. dacă îl vei căuta, îl vei rata. dacă renunți să-l mai cauți, fiind ceea ce ești, îl vei descoperi chiar aici. vei începe atunci să rîzi, căci adevărul a fost mereu aici. nu l-ai descoperit, pentru simplul motiv că l-ai cautat. te-ai grăbit atît de tare, încît nu ai observat că el se află în interiorul tău.”

„corpul a funcționat milioane de ani. în tot acest timp, corpul a acumulat foarte multă înțelepciune. dacă mănînci prea mult, el îți spune stop. mintea nu este la fel de înțeleaptă, ea îți spune: o, ce gust minunat. mai vreau. dacă îți asculți mintea în detrimentul corpului, îți distrugi singur corpul. mintea nu este interesată decît să își satisfacă poftele, indiferent de consecințe. inteligența ei nu este prea mare. …. dacă trupul îți spune că îi este foame, mănîncă. dacă îți spune să te oprești, oprește-te.”

„oamenii nu sunt dispuși să împărtășească ceea ce au. dacă nu dăruiești ceea ce ai, nu poți primi mai mult, pentru simplul motiv că nu ești capabil. nu meriți să primești mai mult. dacă nu faci decît să ceri, vei pierde și ceea ce ai; dacă dăruiești, vei primi mai mult.”

„viața înseamnă prin excelență abundență. este luxul perfect. ea dăruiește în stînga și în dreapta fără să se uite.”

 

 

 

de pe scenă

foarte interesant cum teatrul este cel care sancționează cel mai prompt și mai nemilos orice afectare/ teatralizare/ neautenticitate, pe care le depistează în jocul actoricesc. de fapt, chiar și sintagma  „jocul actoricesc” îmi pare una incorectă. dacă joci teatru la teatru, asta se vede imediat și nu doar că se vede, ci și dă foarte prost. dacă joci teatru, ești de fapt un actor slab. dacă joci bine teatru, ești un actor mediocru. dacă nu joci teatru pe scenă, dacă nu te joci pe scenă, dacă trăiești cu adevărat pe scenă, dacă ești autentic pe scenă, atunci începi să fii (un) actor (pe) bun(e). sau măcar pe drumul către…

teatrul sancționează tot ceea ce viața de zi cu zi îți acceptă cu mult mai mare indulgență. teatrul sancționează dacă țipi atunci cînd vrei să seduci (bine, tu ridici vocea în speranța că vei fi auzit și  în rîndurile din spate), dacă nu asculți (bine, tu nu asculți, pentru că te concentrezi prea intens la ceea ce urmează să spui), dacă te miști haotic, fără coerență (bine, tu te miști … ca să nu stai), dacă gîndești, în loc să simți și să trăiești. toate parantezele nu reprezintă decît scuze lamentabile, care nu interesează pe nimeni.

concluzia: în viață îți poți permite să joci teatru. la teatru, nu îți poți permite să te joci. nici de-a teatrul, nici de-a viața, nici de-a actorul…

n-ați fi zis, nu? nici eu.

🙂

…sexi-buciuceana…

poftiți la teatru!