mi se spunea blondi

bucuria vieții – irving stone

In Jurnal cultural on Decembrie 20, 2011 at 11:56

„anna cornelia era o femeie blîndă. nu vedea și nici nu bănuia că ar putea exista și rău pe lume. știa doar că există slăbiciuni, ispite, necazuri și suferințe.”

„părerea oamenilor n-avea nicio importanță pentru el. rembrandt simțea că trebuie să picteze. dacă picta bine sau rău, îi era totuna. pictura a fost substanța din care și-a plămădit personalitatea. una din trăsăturile cele mai importante ale artei stă în putința pe care i-o dă artistului de a-și realiza propria personalitate. rembrandt a înfăptuit ceea ce știa că este menirea lui. asta i-a justificat existența. chiar dacă arta lui ar fi fost lipsită de valoare, el tot ar fi fost de o mie de ori mai răsplătit de viață, decît dacă s-ar fi lepădat de menirea lui și ar fi devenit cel mai bogat negustor din amsterdam.”

„de nimic nu poți fi sigur pentru toată viața. tot ceea ce poți face este să ai curajul și puterea să încerci ceea ce crezi că e bine. se poate întîmpla să iasă prost, dar cel puțin ai conștiința că ai încercat să realizezi ceva și ăsta e lucrul cel mai de seamă.”

„orice vei face, ai să faci bine. am simțit calitatea plămadei tale din care va ieși pînă la urmă un om adevărat. știu că e o plămadă bună. o să ți se pară poate de multe ori în viață că ai dat greș. dar, în cele din urmă, vei izbuti să te realizezi pe tine însuți și, în acest chip, îți vei simți viața împlinită.”

„purtarea oamenilor semănă foarte mult cu desenul. întreaga perspectivă se modifică odată cu schimbarea unghiului de vedere, iar asta nu depinde de subiect, ci de cel care privește.”

„ca să faci o treabă bună pînă la capăt, nu trebuie să te temi de înfrîngeri. cînd văd pînza curată, holbîndu-se nătîngă la mine, mă năpustesc pur și simplu asupra ei și încep să o împroșc cu vopsea. … viața însăși îndeamnă spre om o față goală, nepăsătoare, descurajantă, deznădăjduită, pe care nu se citește nimic, ca și pe pînza asta goală. … dar omul nu se sperie de acest gol, pășește plin de încredere și de curaj, se zbate, clădește, creează și, pînă la urmă, pînza nu mai rămîne goală, ci se acoperă cu formele bogate ale vieții.”

„odată cu frumusețea ei se topi și afecțiunea pe care i-o nutrise vincent. n-o iubise cu adevărat, iar în sinea lui nu dorise niciodată să se însoare cu ea. dar acum dorea mai puțin ca oricînd. se rușina de indiferența lui și asta îl făcea și mai arzător în izbucnirile de dragoste.”

„nu, dragul meu, ai vrea să mă iubești. dar nu mă iubești și nu trebuie să îți pară rău.”

„se uită la tablou. mirosea a slănină, a fum și a aburi de cartofi. zîmbi. izbutise să surprindă ceea ce nu piere în ceea ce piere. acum țăranul din brabant nu va mai muri niciodată.”

 

 

Anunțuri
  1. Reblogged this on Basil Wheel.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: