mi se spunea blondi

kopf hoch!

In Jurnal de zi cu zi on Noiembrie 18, 2011 at 14:59

cred că ne este prea frică. de-ia ne obișnuim așa de repede. și nici nu suntem învățați să simțim de-adevăratelea și să avem încredere în ceea ce simțim. ne e frică de necunoscut. în momentul în care avem de-a face cu o situație, ne obișnuim cu ea. chiar dacă e una rea. ne obișnuim și ne spunem că nu e chiar așa de rău. că sigur va veni o zi cînd va fi bine. ne comparăm cu situații net inferioare. și ne obișnuim. iar a renunța la lucrurile mai puțin plăcute care ni se întîmplă, nu e o opțiune decît pur teoretică. de fapt, nimeni nu va face schimbarea. pentru că ne e și mai frică de ceea ce nu știm și atunci rămînem cuminți prinși într-o capcană pe care căutăm uneori să o decorăm frumos, mințindu-ne că nu e capcană. nu… pînă aproape că ne vine și nouă să credem că poate așa trebuie să fie.

ne mai vin în … ajutor și tot soiul de dogme și de norme sociale, care ne spun că acea capcană este chiar viața noastră și să ne-o trăim cu demnitate așa. dacă am intrat în horă, să jucăm pînă la sfîrșit. că toată lumea face așa. așa e bine. așa trebuie. chiar dacă în mod evident nu e bine. NU E BINE!

suntem învățați să ne hrănim cu firmituri, fiind chiar recunoscători. ignorăm că firmiturile provin dintr-o felie și felia dintr-o pîine generoasă. am intrat în horă, jucăm. ce contează că ne bat papucii, că nu prindem ritmul, că partenerul ne calcă pe … bătături, pardon, bombeuri am vrut să zic. nu putem decît să stăm și să așteptăm să sucombăm pe ritmuri de horă.

nu ne dă prin cap că poate am fi mult mai în largul nostru într-un tango. sau într-un vals. gîndim doar că suntem lamentabili în horă și dansăm chinuit în mediocritatea noastră.

omul are nevoie de curaj în viață. o situație nouă nu trebuie să ne înspăimînte. ce nu te omoară, te face mai puternic. cînd înlocuiești un om cu altul, cel din urmă are cel puțin o calitate: e altul. nu spun că trebuie să uităm de toți și de toate, să ne luăm lumea în cap și să spunem: după mine potopul. dar nici să rămîi într-o horă care aduce a pristanda în capcana frumos decorată a unei vieți în care tu nu trăiești, ci doar te chinui să viețuiești…

omul are demnitate, mîndrie, onoare. și trebuie tratat cu respect. bine, cel mai fain ar fi să fie tratat cu dragoste. dar dacă nu se poate, atunci să fie tratat cu respect. respect înseamnă în egală măsură să nu dai firmituri și să nu accepți firmituri.

studiez problema reîncarnărilor, dar acum suntem în această viață și nu știu dacă are sens să o petrecem așteptînd să se termine.

lanțurile nu ni le fac ceilalți. ni le facem noi. în capcane nu ne ține nimeni cu forța. stăm noi. din horă ne putem desprinde cînd decidem noi. totul e să avem curajul să admitem ce simțim. și dacă ne-am amăgit, să n-o mai facem.

nu cred în rău. n-am crezut niciodată. iar dacă se întîmplă să fie rău, eu spun că e un accident, nu o stare generalizată și unanim acceptată.

și dacă e rău, să înceapă tangoul! să mai fie și bine.

indiferent de ce faci, te iubesc! 🙂

  1. no comment

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: