mi se spunea blondi

martin eden – jack london

In Jurnal cultural on Noiembrie 17, 2011 at 16:23

da. da. da.

am început lectura la acest roman acum 2 zile. și era să comit o greșeală capitală, deoarece, pe la jumătatea lecturii am citit prefața. care mi-a indicat în ce direcția va evolua cartea, direcție care nu m-a încîntat extrem de mult. ba chiar m-am gîndit că poate ar fi bine să renunț la lectură. dar cum sunt un cititor care adoră momentele în care lectură îi dă satisfacție și cum degustasem cu mare plăcere primele 200 de pagini, am zis să termin de citit. și bine am făcut.

din punctul meu de vedere, o carte bună trebuie să îți dea în primul rînd o plăcere nebună a lecturii. o savoare, o voluptate a lecturii. să te tot uiți cu teamă că te apropii de sfîrșit și nu ai vrea ca lectura să se termine. asta în primul rînd.

în al doilea rînd, o carte bună trebuie să îți transmită ceva. da, știu, fraza pare luată dintr-un manual destul de stîngaci și de moralizator: citiți, ca să vedeți ce mesaj extraordinar vi se transmite. ceea ce ți se transmite trebuie să rezoneze cumva cu tine. degeaba cartea e foarte bine scrisă și are un mesaj absolut extraordinar, dacă pe tine nu te atinge/ nu te interesează/ ție nu îți spune mare lucru mesajul respectiv. mie, de exemplu, nu îmi plac romanele sf. scenariile imaginate acolo, unele dintre ele absolut admirabile, nu se pliază pe simțul realității (cum spunea și martin eden). eu cred (o altă exprimare școlară absolut stîngace :)) că realitatea este atît de fantastică, încît nu trebuie să ne chinuim mintea să imaginăm alte și alte planuri.

se mai consideră o carte ca fiind bună și în măsura în care cititorul se poate identifica într-o anumită măsură cu diverse personaje din carte.

să revenim la martin eden. ce i s-ar putea reproșa cărții: puțin prea tezistă, personajul principal este un om din păturile de jos ale societății, un marinar, care se îndrăgostește fulgerător de ruth, o burgheză. pentru ea începe să studieze cu o patimă nebună și, cum în spatele ignoranței lui, se află un creier absolut remarcabil, progresele pe care le face sunt uriașe, ajungînd foarte repede să o întreacă pe iubita lui, fără ca vreunul din ei să fie conștient de acest lucru.

personajul are vigoare: „buzele acelea erau buze de luptător și de ibovnic.puteau gusta cu desfătare dulceața vieții, după cum puteau da la o parte dulceața asta, ca să supună viața sub porunca lor.” se bucură de viață, trăiește din plin. iubita lui se îndrăgostește de autenticitatea omului, dar nu își dă seama de sentimentele ei și se consideră datoare să încerce să îl îmbunătățească pe martin, ceea ce înseamnă să îl facă să devină așa cum consideră ea că e bine: „îi scăpa ori, și mai rău, înțelegea greșit tot ce era mare și de preț în martin. omul acesta, alcătuit dintr-o argilă atît de plastică încît ar fi putut lua forma unui nesfîrșit număr de tipare omenești, ei i se părea înțepenit și cumplit de îndărătnic doar din pricină că nu-l putea sili să trăiască în tiparul ei propriu, singurul pe care-l cunoștea. nu era în stare să-i urmărească zborul gîndurilor și, de cîte ori mintea lui se avînta dincolo de hotarele pînă la care ea putea ajunge, credea că are de-aface cu o ființă de neînțeles. se arăta aici vechea dramă a mărginirii, care încearcă să stabilească norme de conduită nemărginitului.”

de cîte ori nu ne-am imaginat că, dacă cel de lîngă noi nu se comportă asemenea nouă, el se comportă cu siguranță greșit și este de datoria noastră (socială, morală, creștinească etc, etc) să îl aducem pe calea cea bună? fără să ne treacă prin cap că poate calea cea bună este a lui.

ruth vrea cu tot dinadinsul să îl schimbe pe martin. acesta se apucă de scris cu frenezia cu care face toate lucrurile în viață. și scrie în disperare, punîndu-și sănătatea în joc. suferind de foame, amanetîndu-și averea: costumul cel bun și bicicleta. nimeni nu are încredere în el. toată lumea vede cum renunță la cine știe ce munci oneste (pe care le-ar putea face foarte bine, pentru că este tînăr, viguros și foarte vrednic) și moare de foame pentru niște ifose de artist.

martin este însă plămădit din altă substanță. el crede cu tărie în visele lui. crede cu tărie în ceea ce face. crede în el și în viață. dar nu demagogic, ci absolut autentic. unul din extrem de rarii lui prieteni, brissenden, ghicește iubirea pe care martin i-o poartă palidei burgheze și încearcă să îl trezească: „alege-ți o femeie zdravănă, veselă și focoasă, care-și rîde de viață, dă cu tifla morții și iubește de cîte ori are prilejul. … ceea ce cauți tu este mărețul sacrificiu de sine, marile suflete descătușate, fluturii cu strălucire de soare și nu moliile cenușii.”

martin este însă prea dintr-o bucată pentru a-și schimba obiectul adorației.  el continuă cu îndîrjire să creadă în scrisul lui. pînă cînd iubita îl va părăsi, deoarece el nu cîștigă mai nimic din scris și este muritor de foame.

apoi, într-o zi, norocul se schimbă brusc și el începe să devină cea mai la modă persoană. i se publică absolut tot ceea ce scrisese, cîștigă foarte mulți bani, devine extrem de bine văzut, chiar și iubita lui se întoarce la el. dar tot ceea ce se întîmplă îl face să vadă adevărul: „persoana mea reprezintă exact aceeași valoare ca și pe vremea cînd nimeni nu mă băga în seamă. … prin urmare, înseamnă că mă apreciază pentru altceva, pentru ceva în afară de mine, pentru ceva care nu sunt eu. vrei să îți spun ce este acel ceva? este faima pe care am cîștigat-o. și faima asta nu sunt eu. ea stă în mintea celorlalți. pe urmă vin la rînd banii pe care i-am cîștigat și-i cîștig. dar banii aceștia nu sunt eu. bani ce găsesc și la bancă și în buzunarele celor mai feluriți oameni.”

pentru martin faima înseamnă sfîrșitul. aprecierile în lumea bună nu se fac pe criterii juste și sănătoase. nu ești apeciat pentru cine ești tu ca esență. ci pentru ce faci, pentru ce obții, pentru cît cîștigi, pentru cît de bine dai în societate și în public. ceea ce este perfect valabil și azi.

iar eroul părăsește viața cu aceeași determinare cu care a trăit-o, supunînd-o și bucurîndu-se de ea.

deși din punct de vedere literar, puțin prea cu teză, martin eden este un personaj autentic, hotărît, vital, plin de încredere în sine, în ciuda tuturor impedimentelor. o esență tare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: