mi se spunea blondi

discuții de laborator fără importanță pentru rating

In Jurnal de zi cu zi on Octombrie 28, 2011 at 20:13

am avut zilele trecute o discuție foarte interesantă. eu am prezentat un caz de laborator (mi s-a reproșat încă din facultate că îmi plac discuțiile de laborator), cu o ea care îl iubește pe el și numai pe el și, după ce el decide să o ia pe alt drum, ea își spune că s-a terminat și că nu va mai putea niciodată să iubească. și în final se îmbolnăvește și moare.

interlocutoarea mea a văzut în povestea asta de viață cea mai tare chestie cu putință, să iubești total, autentic și pînă la capăt. să nu concepi că te-ai putea consola. și, în final, să mori. pentru că nu mai ai de ce să trăiești. pentru că ai epuizat experiența pînă la capătul capătului. cu un curaj nebun, cu hotărîre, cu tărie, cu credință și asumîndu-ți deciziile. until death do us part. îmi plac oamenii care au credință. îmi plac artiștii care au credință, a conchis interlocutoarea mea.

văzute așa, lucrurile au clar o coerență. o femeie care nu e asemenea majorității femeilor, care nu vrea să se consoleze după ce el a dispărut din viața ei, care nu concepe să se consoleze. o femeie care dă tot, fără limite, fără backup, tot. 

am ascultat acest punct de vedere, dar eu aveam o cu totul altă întrebare în cap. nu legată de societate, de presiunea societății, de femei obișnuite versus femei unice. legată  parțial de credință, de iubire și de a da. dacă tu ai în tine o astfel de dragoste cumva supraumană, pe care i-o dăruiești din toată ființa ta unei persoane (dar dragostea respectivă e a ta, vine din tine), de ce, cînd persoana respectivă dispare, tu nu mai ai nimic niciodată de dat?

nu mă refer la perioada de recuperare pe care sufletele oamenilor o revendică. nu mă refer la a găsi surogate sau la a face compromisuri. mă refer doar la faptul că, dacă iubirea respectivă a pornit din tine, ea nu se poate termina atunci cînd s-a terminat legătura respectivă. mai precis, se termină povestea de dragoste, cineva rămîne rănit, e nevoie de timp, dar, în tot acest interval, persoana capabilă de iubire nu are cum să nu mai fie capabilă niciodată de așa ceva. nu mă refer la a înlocui. nu va mai iubi niciodată la fel, pentru că oamenii sunt diferiți/ unici. dar va putea iubi altfel. nu îmi place ideea că iubirea/ credința – chestiunile acestea de esență tare, sunt finite și limitate. asemenea banilor. asemenea tuturor consumabilelor din viața noastră materială. ele se pot termina și se vor termina, dar lucrurile care nu sunt materiale și care vin autentic din noi, acelea nu cred că au cum să se termine.

cu siguranță abonamentul meu la piscină expiră. dar hohotele mele de rîs n-au termen de valabilitate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: