mi se spunea blondi

la muncă

In Jurnal de zi cu zi on Septembrie 26, 2011 at 13:53

ați scos vreodată rădăcina păpădiei?

nu??

cum?

păi hai să vă spun eu.

varianta 1: cu o săpăligă se lovește oblic la vreo 2, 3 cm de tulpina frunzelor de păpădie dispuse sub formă de … floare (sau de salată). frunzele nu ies cu tot cu rădăcină, totuși, rădăcinilor li se pricinuiesc daune severe. (așa se presupune, dar presupunerea nu se va verifica decît atunci cînd vor crește / sau nu alte păpădii).

varianta 2: cu un hîrleț, în cazul frunzelor mai mititele. vrem să scoatem această plantă de pe/ din gazon, dar nu vrem să lăsăm tranșee în respectivul gazon. așa că luăm un hîrleț și săpăm de zor, scormonim abil și extragem ceva pămînt și ceva rădăcini. se constată, atunci cînd ne uităm cu atenție, că rădăcinile provin mai ales de la niște firișoare de iarbă… mai rar de la sus numita păpădie.

varianta 3: un vecin binevoitor, văzîndu-mi mutra chinuită și corpul aplecat într-o gimnastică ritmică ceva mai lentă (hai să-i spunem un fel de păpădio-pilates), îmi dă prin gard un cuțit țapăn, cu o strașnică lamă, cu care mă apuc să scobesc în pămînt cum aș gogi niște nuci verzi. rezultatele sunt mai mult decît promițătoare: văd și eu primele rădăcini adevărate de păpădie – seamănă cu pătrunjelul – tranșeele sunt mult mai reduse ca dimensiuni, seamănă mai degrabă cu niște gropițe simpatice. curăț astfel, timp de vreo 2 ore, o suprafață impresionantă de aproximativ 7 m pătrați.

de remarcat că am demarat operațiunea păpădia pregătită psihic, dar mai ales fizic, sau, mai bine zis, cromatic: manichiura mea este un french cu auriu și cu vișiniu.

trec cele două ore. m-a bătut soarele în cap, mi-a înțepenit spatele, mă doare infernal stomacul, manichiura e la locul ei, doar pielea de pe degete pare puțin mai pigmentată – cu lichidul lăptos care se scurgea din rădăcinile secționate frenetic și care acum s-a uscat sub formă de pete maronii.

iau punga cea neagră plină cu frunze, sapa, hîrlețul, cuțitul salvator, haina și pornesc agale spre casă.

să vezi ce bucurie cînd voi ajunge acasă și cand cea mai grea treabă fizică pentru degetele mele va consta în apăsatul tastelor de la laptop și apoi întorsul paginilor cărții lui Naghib Mahfuz: băieții de pe strada noastră.

ps. mîine merg la cules de struguri. deh, dacă nu mi-a plăcut școala… și-am mai renunțat și la concern…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: