mi se spunea blondi

stalactita și pixul

In Jurnal de zi cu zi on Septembrie 7, 2011 at 09:32

iubirea cea mare va salva totul!

da, așa e. doar că, ceea ce numim noi iubire, nu este chiar iubirea cea mare. e un conglomerat de griji, ambiții, orgolii, posesiuni, pretenții. condimentate cu pasiune/ patimă. de obicei nu ajungem la celălalt. nu îl cunoaștem. habar n-avem cine e cel de-adevăratelea. ce vrea. ce crede. ce iubește. iubim în celălalt ceea ce decidem noi și, de multe ori, ne iubim tot pe noi în celălalt.

m-am surprins de multe ori, în timpul unor discuții, așteptînd cu (ne)răbdare ca celălalt să termine mai repede ce are de spus, să pot să îmi expun eu ideea mea.

cînd eram mică, am fost la peștera dîmbovicioarei și acolo mama mi-a arătat o stalactită care semăna cu o căpșună. vezi, cri, asta este o stalactită. și eu, cu gîndul la un pix pe care îl văzusem la intrare, i-am răspuns: da, mamă, da cînd ieșim îmi iei un pix?

cred că cele mai multe din discuțiile pe care le purtăm sunt de genul: stalactită versus pix. ne modelăm să fim aparent atenți la ce spune celălalt, mimica și gestica sunt pregătite să dea senzația de cel mai bun ascultător și interlocutor. dar tot ceea ce ne dorim este să vorbim la un moment dat de pixul pe care îl vrem. de aici – lipsa de comunicare. de aici – lipsa de înțelegere. de aici – faptul că nu ne cunoaștem realmente. și normal că atunci habar n-avem ce să facem cu celălalt în situații critice și sperăm să salveze el miraculos situația. ceea ce nu se poate întîmpla, pentru că și el e blocat la stalactita lui…

iubirea cea mare e greu de înfăptuit. pentru că ea înseamnă să îl cunoști pe celălalt, să îl simți, să îl intuiești, să te intereseze ce vrea el, să îi oferi ce vrea el, să îi iubești defectele, îmbufnările și crizele. să nu te gîndești niciun moment dacă merită, pentru că merită din oficiu. să fii el. ceea ce nu ne este deloc la îndemînă. n-am fost învățați așa. îl iubim pe celălalt pentru că ne oferă confort, sau dimpotrivă, pentru că ne sprijină, sau dimpotrivă, adică îl iubim pentru ceea ce face în raport cu noi, nu pentru cine este el.

iubim, dragii mei. dar nu am acces încă la iubirea cea mare. iubirea cea mare nu judecă, nu critică, nu cuantifică, nu stabilește dacă se merită sau nu. iubirea cea mare este.

noi suntem la stalactită și la pix și ceea ce numim iubire înseamnă realizarea unui troc cît mai avantajos (reciproc avantajos, dacă se poate) și cam atît.🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: