mi se spunea blondi

junii Brașovului

In Jurnal de zi cu zi on Mai 3, 2011 at 09:38

nu am mai fost la juni de vreo 25 de ani.

de pe vremea cînd alegeam un traseu prin pădure – Șaua Tîmpei, drumul spre Poiană, Pietrele lui Solomon – și ajungeam la destinație după vreo cîteva ore de mers voinicește.

de data asta am ales traseul obișnuit pentru tot orășeanul. lăsat mașina în Schei, scurt popas în Piața Prundului unde ne-am încurajat favoriții – albiorii defilînd mîndri și făcînd cu mîna precum regina Elisabeta la nunta secolului (cea de vineri). apoi purces la drum laolaltă cu mulțimea către Pietrele lui Solomon, în timp ce junii începeau defilarea prin oraș. la intersecția cu drumul vechi, am cotit brusc la stînga prin pădure și am început să urcăm de-a coasta (o versiune mult mai calmă a Agripinei lui Gala Galaction). destul de rapid am ajuns la masa albiorilor.

zi frumoasă de duminică, lume multă, români veniți să petreacă așa cum știu ei cu mici și grătare – asta la poalele muntelui, cu multe platouri încărcate cu bunătăți, cu muzică life, performată la acordeon și la saxofon, cu vin roșu greu.

junii au terminat defilarea prin oraș și apoi au venit la poza de grup, la cîntatul de Cristos  a înviat și la aruncatul buzduganului. (asta după ce s-au rezolvat problemele administrative gen: unde sunt căpestrele de legat caii)

nu am mai fost urcate pe cal, ca în copilărie. dar cușma de lînă tot mi-am îndesat-o pe cap.

și am petrecut, chiar dacă am avut în mînă doar un pahar cu spezi.

trăiască junii tineri și bătrîni.🙂

  1. Excelenta traditie, ar trebui mai bine conservata … 2, 3 imagini in postate in plus cred ca ar incanta ochii tuturor… Cușma cred ca a fost facuta pentru tine🙂.

  2. poze am făcut ceva mai multe, dar imaginile surprinse erau destul de redundante, așa că am zis să nu plictisesc cititorul.
    cușma era excelentă, doar că afară era și așa foarte cald și după scurta sesiune de poze, eram ca și cum aș fi ieșit de la saună🙂
    lînă pură, domnule, ce mai încolo încoace.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: