mi se spunea blondi

despre opulența discursului propriu

In Jurnal scriitoricesc on Aprilie 2, 2011 at 19:42

îmi place la nebunie să vorbesc. și atunci cînd încep vorbesc și vorbesc și vorbesc. deschid o acoladă, apoi o paranteză dreaptă și apoi încă vreo 2, 3 paranteze rotunde. uneori le mai și închid. nu întotdeauna, însă.

un astfel de stil absolut … opulent de vorbit (există sintagma: opulența discursului? dacă nu, tocmai ce o brevetăm) este de cele mai multe ori foarte greu, dacă nu imposibil de urmărit.

și dacă am un mesaj de transmis, există riscul considerabil ca acel mesaj să ajungă la destinatar/ receptor, pierdut în hățișul de nepătruns/ mlaștina fără fund a povestirii din povestirea anterioară, care deja urmează celei povestite și se leagă cu cea care va fi imediat povestită…

carevasăzică, ar fi nevoie de ceva coerență și concretețe pentru a trimite și un pic de substanță. perfect adevărat, domnilor și doamnelor.

să vedem ce ar putea să iasă.

ps. azi am fotografiat o rîmă și un cocoș. suficient de concret? bun. care e mesajul? ups… care e mesajul… mda. mesajul e în pămînt cred… sau… nu știu. mesajul…

e clar, mai e de lucrat. 🙂

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: