mi se spunea blondi

recuperare

In Jurnal de zi cu zi on Martie 4, 2011 at 14:42

vîrsta este ca o broșă prinsă de reverul unui sacou. dacă știi să o porți, îți va sta bine toată viața.

aseară, integrată cum nu se poate mai firesc în seara retro (de fapt un fel de seară retro house), cu tricoul meu cu cap de mort făcut din ținte strălucitoare, cu blugii plini de pietricele, delfinași, steluțe de mare și mai știu eu ce chestiuțe mici și argintii cusute, am dansat de mama focului, am chiuit, am strigat: ne place, place, place, place…

ideea ar fi că eu anul acesta fac 10 ani de cînd am terminat facultatea, iar majoritatea covîrșitoare din club erau studenți cu drepturi depline. iar acest lucru teoretic, ideologic sau din punct de vedere social, dat fiind ce spune lumea, etc, șamd, sapă de multe ori prăpăstii. uneori de netrecut. se pare că de cele mai multe ori de netrecut. e bine cînd prăpăstiile cu pricina sunt admise și lucrurile sunt spuse pe șleau. e fair play și eu admir fair play-ul. cred că de pe vremea cînd mă amuzam să joc fotbal…

aseară am primit și un compliment, care m-a uns pe suflet (da, trebuie să recunosc). la auzul vîrstei mele (cred că deja îi putem spune etate :)), cineva m-a măsurat din cap pînă-n picioare și apoi a spus: „cred că cele mai multe din tipele de aici și-ar dori să aibă viața ta.”

așa că, deși era să mă cred învinsă rău la puncte, la ani, nu neapărat la entuziasm și exuberanță, dar totuși, simțindu-mă anacronică, vintage, spuneți-i cum vreți voi, m-am trezit că jubilam în sinea mea.

da, am trăit frumos. trăiesc frumos. mă și ard frumos. dar mă vindec. tot frumos.

c

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: