mi se spunea blondi

uimire și cutremur – amelie nothomb

In Jurnal cultural on Februarie 1, 2011 at 23:22

mda. ca în vremurile de glorie. două romane în aceeași zi. plus o ciorbă de văcuță pe care mi-am oferit-o bonus🙂 dar să trecem la lucruri serioase, cum ar fi apetența pentru lectură (această extorsiune a degajamentului. haha)

carevasăzică, dacă „jurnalul lui bridget jones” îl citisem deja, „uimire și cutremur”, carte bazată pe experiența biografică a autoarei, nu îmi era cunoscută. dar „metefizica tuburilor” de exemplu, da.

„uimire și cutremur” e un roman aparent mai sobru decît jurnalul. amelie-san este mult mai rezervată și mai … orientală față de bridget. ceea ce au ele în comun însă este umorul. deși și umorul este de factură diferită. amelie practică ironia fină și autoironia. ea se bine-dispune autopersiflîndu-se, pentru a-și păstra obrazul, respectiv a-și onora contractul de muncă timp de un an. amelie-san e prinsă între lumea orientală și cea occidentală. cea orientală, idilică, păstrată cu sfințenie din perspectiva amintirilor din copilărie, pare să fie total diferită acum, ca adult dornic de muncă într-o mare corporație japoneză. dar amelie-san nu se dă bătută, în ciuda umilințelor la care este supusă din partea șefilor ierarhici (și mai ales a șefei directe, necruțător de frumoasa mori – furtună de zăpadă) și pe care se preface că nu le înțelege. oricum, evadează des, imaginîndu-și sinucideri repetate de la etajul 43, unde lucrează. și bridget trebuie să accepte cîteva admonestări ale superiorilor, dar bridget se face vinovată într-o mare măsură, ea fiind o campioană a gafelor, pe cînd amelie  are păcatul de a fi extrem de sîrguincioasă într-o companie unde zelul și inițiativa sunt păcate capitale.

mă întreb care varianta scriitoricească mi-a produs satisfacții mai mari de lectură.

cred totuși că bridget jones: la limita rațiunii.

mda, cînd doi se bat, al treilea cîștigă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: