mi se spunea blondi

la film

In Jurnal cultural on Ianuarie 10, 2011 at 11:54

am de ceva timp ocazia de a viziona ecranizările după cărțile lui James Clavell. am văzut deja King Rat (ecranizarea din 1965) care a fost să îi zicem bunuț. împăratul nu era jucat așa cum îmi imaginasem eu citind cartea și, deși se urma destul de riguros firul epic al romanului, filmul nu avea puterea de a reda toate scenele cu acuratețea cu care cititorul le receptează prin lectură.

am trecut apoi la Tai Pan. schematizat rău. urmărind povestea în general, dar fără a prinde niciun fel de subtilitate a cărții. iar fără acestea, povestea e una, nu banală, dar, oricum, seacă.

dat fiind acest eșec al subsemnatei pe post de cinefil, am avut reticențe mari în ceea ce privește cartea de căpătîi a lui James Clavell, Shogun. ei bine, shogunul apare ca o mini serie (4 episoade a cîte 2 ore și un pic fiecare) și am văzut primele două serii. acuma, ori că Richard Chamberlain  se potrivește al naibii de bine în rolul lui Anjin-san, ori că regizorul și scenaristul nu au fușerit filmul, ci s-au concentrat pe esența cărții, cert e că rezultatul de pe ecran e unul chiar bun.

observație: dacă am citit o carte care mi-a plăcut și apoi am văzut o ecranizare după acea carte, niciodată un film nu s-a ridicat la nivelul cărții. e drept că nu pot să dau extraordinar de multe exemple, dar puținele pe care le am sunt „proaspete”: zbor deasupra unui cuib de cuci, dragoste în timpul holerei, pe aripile vîntului, King Rat, Tai Pan, Shogun.

poate că la această observație se ajunge firesc în momentul în care se manifestă constant un interes mult mai mare pentru lectură în detrimentul cinematografiei. poate că am citit cît de cît și aș avea o idee despre cum „se citește”, dar, cu siguranță, habar n-am cum „se vede” un film.

carevasăzică, deși observația de mai sus nu se modifică, abia aștept să văd în această seară partea a treia și mîine ultima. filmul prinde, amănuntele din carte nu sunt redate sută la sută (lucru evident, dat fiind mediile total diferite), dar sunt suficient de bine redate, astfel încît scena din carte să îmi apară firesc în memorie și eu să zîmbesc în fața micului ecran. de fapt, aș spune că, empiric, așa se și vede cînd îți place un film: atunci cînd zîmbești sau chiar rîzi, chiar dacă scena nu e neapărat una comică, dar plăcerea vizionării este suficient de mare pentru a-ți permite astfel de manifestări autentice.

după cum spuneam și aseară:

… să lăsăm karma karmei…

… mîine nu există. există doar acum…

ps. remarcabil de bine redată scena în care Anjin-san nu poate trăi cu rușinea de a avea un sat întreg pe conștiință și se hotărăște să se omoare. iar după ce este împiedicat de Omi-san, revine încet încet la viață. dar fiind total altă persoană, renăscută în acel moment. și singurul zgomot care se aude este cel al ploii care cade.

….ascultă ploaia care cade…

…privește pietrele crescînd…

  1. Salutare, Cristina!
    Felicitari ptr. blog! Imi place cum si ce scrii.

    Parerea mea e ca (aproape) intotdeauna preferam cartea in detrimentul filmului si ptr. ca, citind, ne imaginam personajele si locurile asa cum ne place noua, pe cand in film trebuie sa le acceptam asa cum sunt.

    I’ll be back😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: