mi se spunea blondi

spune drept!

In Jurnal de zi cu zi on Ianuarie 5, 2011 at 20:03

cel mai greu ne este să admitem că da, funcționăm în general asemenea maimuțelor, care nu dau drumul la craca de care se țin, decît în momentul în care au prins altă cracă.

lucrăm în cea mai mare parte a timpului cu backup-uri. și poate de multe ori vrem cu totul altceva, dar ne țin în loc obișnuința, comoditatea, teama de nou și implicit necunoscut.

obișnuim să ne complacem. să simțim în adîncul nostru că ne-ar trebui altceva (vorba poetului: poate mi-ar fi trebuit altă dragoste / punct/ poate), că ar trebui să facem alte lucruri, să fim în alte locuri, în alte brațe, dar negăm cu vehemență ceea ce simțim.

nu avem curajul că ne admitem nici măcar nouă înșine, noaptea, pe întuneric, că de fapt suntem în capcană. e al naibii de greu, pentru că presupune operarea cu substanțe tari: onestitate, autenticitate, curaj. în locul lor folosim compromisul, simulacrul, prudența care maschează destul de prost o teamă nebună. ne e frică, îngrozitor de frică de trăiri. ne protejăm sută la sută de ele. de obicei, nu trăim, ci supra-viețuim.

pentru că dacă am trăi de-adevăratelea, ar veni momente cînd ar trebui să îi spunem celuilalt: da, îmi ești foarte folositor pe post de backup, e confortabil să știu că cineva mă iubește necondiționat (și nu, nu e un cîine), știu că nu te tratez cum ar trebui dar știu și că ești mult prea prins, așa că pînă la urmă pot face absolut orice cu tine, după pofta inimii.

ceea ce și fac, nu?

e greu să admitem că suntem slabi, că nu suntem monogami, că cele mai multe din lucrurile noastre sunt nesuferite de datorii și responsabilități și nu plăceri autentice.

da, sunt pentru hedonism. un hedonism mai aparte, al trăirii.

și așa cum am refuzat de atîtea ori firmituri, spunînd că merit felia întreagă, exact la fel am de învățat că trebuie și să refuz să dau firmituri. cît de mult mi-ar pansa orgoliul și mi-ar alina conștiința. aceea a datoriei împlinite. haha.

ps. orice referire la persoanele reale este strict întîmplătoare.😉 aici e doar o dispută de genul kramer contra kramer. pardon, blondi contra blondi.

hai să fim reali, realiști, onești și autentici.

și să trăim trăire!

inculpata🙂

  1. era o vorba dar nu mai stiu cine a zis-o…” Sclavul caruia-i place viata de sclav e cu adevarat sclav?! ”🙂

  2. mda, piciulica. suntem ceea ce … acceptam🙂 sa fim si sa ni se intample.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: