mi se spunea blondi

despre români

In Jurnal de zi cu zi on Decembrie 20, 2010 at 13:14

am tot fost atrasă în ultimul timp în discuții despre români și românia. de fapt, cred că era mai corect spus „trasă” nu „atrasă”, pentru că eu refuz în general astfel de discuții. neavînd vreo coloratură politică, vreo simpatie de acest gen, vreo solidă cultură sau măcar informare cît de cît temeinică în domeniul social, nu văd ce aș avea de spus competent în astfel de discuții. dar azi, în timp ce făceam un fel de curățenie de Crăciun prin casă (eu și agatha cristie ce găsea cele mai tari subiecte pentru romanele ei polițiste în timp ce spăla vasele :)) meditam de zor la români, românia, românism.

și am de făcut următoarea remarcă. problema noastră, a românilor, este că suntem extremiști. nu de stînga sau de dreapta. nu, nici pomeneală. pur și simplu extremiști în aprecieri, în fapte și chiar în modul de viață.

să detaliez: la televizor, mai ales în secțiunea dedicată reclamelor, totul este foarte bine. feeric. prea bine ca să fie autentic. case de vacanță, mașini scumpe accesibile, locuințe de vară, electrocasnice care fac totul singure, etc etc etc… e prea extrem/ radical bine. și zîmbetele și coafurile și totul este prea … perfect.

în discuțiile dintre români de la piață, din troleu, dintre vecine, totul este rău. negru. prea rău și prea negru. pensii tăiate în carne vie, pensionari muritori de foame, profesori aproape muritori de foame, bugetari aproape muritori de foame; învățămînt sub toată critica, infrastructură de toată jena, etc etc etc.

bun, acuma ideea este nu să vedem care din chestiunile enunțate sunt adevărate și care nu. ideea este o extremă simplitatea a viziunii, a discursului și, implicit, a modului de viață. nu am nimic împotriva simplității. dimpotrivă. ilie mormete mi se pare genial. „da de ce-au fugit cei doi de acasă? încet nu puteau să meargă?” doar că românul pare blocat într-o simplitate angoasantă, care a tranșat lucrurile în două extreme, dincolo de care nu există nimic. prea bine – în cazuri rare și foarte rare și prea rău – în cele mai multe dintre cazuri. personal, dacă aș fi silită să optez pentru una din cele două variante, aș merge pe prima.

ceea ce ne lipsește este îmbogățirea sceptrului de culori cu altele în afară de alb și negru. există alte culori, există nuanțe. extremismul de orice fel este foarte periculos pentru că duce la fanatism. fenomen în care rațiunea nu mai e necesar a fi folosită.

nu consider românii un popor fițos de complicat. dar nu cred că suntem nici absolut rudimentari.  ceea ce ne lipsește în acest moment este pur și simplu un exercițiu de imaginație. să vedem și altă variantă. chiar dacă ni se va părea la început utopică, neautentică, imposibilă, ea trebuie să existe. varianta. alta. altele chiar. și de acolo lucrurile se vor schimba. e ca în viață.

„viața e complexă și plină de aspecte, nu?”

gata. nu vă speriați. nu voi ajunge la propovăduirea marii schimbări. sugerez doar un pic de gimnastică a intelectului. atît.

hai, românia!

ps. spuneam ce aș face dacă aș fi obligată să aleg. dar unul din principiile care îmi place mie mult spune așa: decît puțin, dar bun, mai bine mult și bun.🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: