mi se spunea blondi

shogun

In Jurnal cultural on Noiembrie 14, 2010 at 21:32

motto:

„te chinuiește gîndul că faci mereu păcate

din orice bucurie o vină ți-ai făcut

e fără rost tristețea, khayyam, căci după moarte

veni-va sau tăcerea sau neantul absolut”

catrenul lui khayyam mi-a trecut brusc prin minte, în timp ce priveam soarele care apunea în apele ce scaldă o parte din veneția. priveam soarele, dar nu savuram apusul, pentru că mă gîndeam să mă uit pe prognoză, să văd dacă mîine va ploua. dacă nu, să mă gîndesc care va fi destinația cea mai potrivită.

un alt gînd, ceva mai mic, încerca să se facă auzit. nu contează ce faci mîine. azi ești aici. privește apusul. bine, dar e și mîine un apus. un apus da, dar nu acesta. acesta este unicul de la facerea lumii, pînă la sfîrșitul ei. acest apus nu îl mai vedea niciodată.

🙂 da, e un mic plagiat după shogun, dar cam asta încerca să îmi trimită mie gîndul cel mic.

soarele își vedea frumos și impasibil de treabă și apunea de zor.

și iar am început să mă gîndesc la ce peron va fi trenul, va fi oare deja acolo, am timp să îmi iau suc, mi-e sete și dacă nu, îmi va fi. omul trebuie să fie prevăzător și să …

opește-te o secundă, omuleț nebun, oprește mașinăria compusă din viitor și condițional optativ. ele nu sunt viață. viață e acest apus. savurează-l. lasă fast foodul. nu ți s-a dat o astfel de imagine să o bagi cîteva secunde la cuptorul cu microunde și apoi să o înfuleci. lasă timpul, orele, ceasul, trenul, peronul, gara, mîinele, ieriul. lasă-le. lasă bucuriile mici să vină și să te dispute. mîine nu trebuie să faci nimic. nimic nu este un „must”.

„alte măști, aceeași piesă

alte guri, aceeași gamă,

obosit atît de-adesea

nu spera și nu ai teamă.”

da, ai dreptate. plecăm de la mare. dar ne vedem la vară. și la vara cealaltă și la cealaltă. acum, nu-ți face griji. savurează călătoria și apusul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: