mi se spunea blondi

tot la mare, dar altfel

In Jurnal călător on August 3, 2010 at 12:14

maximul de adrenalină nu ți-l dau cei o sută de cai ai hornetului. nu.

ieri am făcut niște experiențe puțin altfel.

mai întîi am ajuns brusc la lux. la luxul de a avea la dispoziție un duș doar al meu, cu apă caldă și rece la discreție, cu săpun fin, cu prosoape imaculate, cu oglinda din care m-a privit zîmbind o față murdar de bronzată. și apoi așternuturi albe, proaspete, apretate, în care am adormit ca un bebeluș în brațele mamei. am călcat pe mochetă și pe gresie cu model. am simțit evoluția prin aerul suflat de aparatul de aer condiționat. și ce dacă nu mergea, ci făcea numai zgomot. ce dacă a trebuit tăiat rigipsul, pentru că avea filtrele înfundate? era acolo. blazon distinctiv al luxului civilizației.

după care a venit valul de adrenalină. valul de adrenalină are 2 anișori și un pic și o energie absolut debordantă. aveam farfuria cu ciorbă a la grec, pe terasa galbenă. și o limonadă. valul de adrenalină a zbughit-o din brațele mamei. le-am făcut semn părinților care stăteau ca în bloc-starturi să continue să mănînce, pentru că mă voi ocupa eu de problemă. valul de adrenalină a zbughit-o pe plajă. și eu după ea. am alergat zdravăn prin nisipul fierbinte, cu soarele de la ora 12 dintr-o zi cu cod galben/ portocaliu? de caniculă, bătîndu-mi fix  în moalele capului. am avut noroc. valul de adrenalină s-a oprit brusc în fața saltelei pe care erau desenate cîteva personaje din desene animate și s-a cățărat pe saltea. eu m-am uitat la afișul pe care scria: 5 lei – 10 minute. evident că nu aveam niciun ban la mine. am crezut că valul de adrenalină va renunța la contactul cu salteaua încinsă zdravăn de la soare. ți-ai găsit. s-a cățărat repede și a ajuns la umbră. s-a uitat cu ochișorii mici și albaștri la mine și m-a întrebat cu vocea puțin răgușită:

„să sar?”

m-am gîndit că aș putea fi o mătușă absolut de gașcă și i-am zîmbit valului de adrenalină în semn ca da. au început salturile. căldură mare, mon cher, căldură mare. mi-am șters transpirația și am așteptat. valul de adrenalină s-a oprit brusc. a zîmbit, aceeași ochișori mici. aceeași voce. aceeași întrebare.

cu soarele tuflindu-mă rău, îmi spun că măcar nu mai fac sprint printre cearceafuri, pe nisipul fierbinte, așa că pot să fiu generoasă, că poate o înțelege și copilul puțină psihologie inversă. zîmbesc în semn că da.

țup. țup.

între timp se apropie supraveghetorul de la saltea.

„mai stați?”

„știți, eu aș vrea să o conving să ne întoarcem la ai ei, la masă, da… țuțurică mică, lui cri i-e foame.”

țup. țup. țup.

„uite, nenea îți păstrează locul aici și mergem la masă, da?”

țup. țup. țup.

„spune-i tu lui nenea…”

„poate aveți mai mult succes ca mine”, mă justific eu.

omul dă din cap.

„nici eu nu am copii.”

după cîteva minute bune sunt salvată provizoriu de tatăl valului de adrenalină, care plătește capriciul copilului.

și goana continuă toată ziua. printre cearceafuri, oameni, mașini parcate, găletușe și lopățele. după căței, valuri, alți copii.

o zi obișnuită din viața unui părinte venit la mare cu copilul lui.

  1. Cri, bravo tie! Esti o matusica pe cinste.
    Pupici si distractie placuta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: