mi se spunea blondi

de vară

In Jurnal călător on Iulie 11, 2010 at 18:20

azi la ora 4 după masa a venit vara la mare.

așa că stau la locul meu clasic și mă uit la mare. după toate toanele meteo din ultimele zile, s-a instaurat în sfîrșit calmul. marea e liniștită, fără niciun val, doar cu mici încrețituri ale luciului apei. și cu o porțiune dreptunghică de culoarea roz. de la soarele care apune de zor. lîngă porțiunea de asfalt care se dorește a fi un fel de trotuar, au apărut peste noapte 17 căsuțe din lemn. una este deschisă și are în față staționată o dubiță inscripționată cu nemira – plăcerea lecturii. și o măsuță pe care sunt așezate teancuri de cărți.

e  lume, dar fără panică și isterie. e bine. nu acel bine superficial și gol semantic. e chiar bine. un bine plin, rotund, copt, ca o brioșă.

apa din marea baltă din fața trotuarului, vis-a-vis de căsuțele de lemn, a început să se evapore. sau să fie absorbită în pămînt. sau resorbită. patetică încercare de descriere a fenomenului fizic petrecut. cert este că balta nu mai e atît de mare și lasă în urmă noroaie.

țînțarii se plimbă nestingheriți pe palma mea. unul s-a înfruptat din sîngele meu, dar apoi a plătit cu viața. hmmm. la un anume nivel nu e foarte etic ceea ce am făcut, deoarece și eu m-am înfruptat din porția de pulpe dezosate + mămăligă + cartofi prăjiți. udate din belșug cu mujdei. și n-am pățit nimic. ba chiar papilele mele gustative au fost încîntate. acum sunt la fresh și cu gîndul la înghețata pe care mi-o voi procura.

azi am înotat prima dată după vreo trei zile. și am parcurs distanța dintre două geamanduri, alternînd bras cu crawl. și condimentînd cu puțin fluture.

dubița de nemira tocmai pleacă. lumea se strînge la terase, pentru a urmări finala cm-ului de fotbal. am văzut și eu ceva din semifinala de ieri. doar că mă uitam pe retroproiector din spate. și vedem foarte bine, doar că în oglindă. de asta mi-am dat seama însă foarte tîrziu, atunci cînd unul din goluri îmi apărea la televizor ca fiind în poarta din stînga ecranului, iar pe retroproiector în cea din dreapta. din nou, simplă chestiune de fizică optică. iată de ce trebuie să mă mulțumesc eu cu sufletul de artist.😉

am devenit dependentă de profilarea frunzelor verzi pe o anume nuanță de albastru, în momentul în care deschid ochii.

a venit vara la mare. și eu am început să mă relaxez/ adaptez/ integrez. și să caut poezii pe net. și melodii de inimă albastră. dorule, au înnebunit … țînțarii și tu vrei să fiu cuminte…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: