mi se spunea blondi

am diacritice, iupiiii

In Jurnal de zi cu zi on Iulie 7, 2010 at 19:00

da, doamnelor și domnilor. iată că bernarda cea scriitoare poate să se afirme plenar pe acest blog, avînd la dispoziție diacriticele. acuma, ideea e doar că tastează chiar și mai încet…

apropo de viteză. suntem puțin nebuni. și nu neapărat în sensul bun. ne grăbim, frate. ne grăbim. chiar și la mare, chiar și în concediu, chiar și atunci cînd, teoretic nu avem nimic care să ne streseze din punct de vedere al timpului, există un pitic nebun care ne facem să mergem repede, să mîncăm repede, să ne bronzăm repede, să tastăm repede, să suflăm repede din vuvuzele… deși din vuvuzele nu cred că poți sufla mai repede sau mai puțin repede. ne grăbim. n-avem timp de nimic. repede, să vină vara, marea, concediul, sfîrșitul de săptămînă, crăciunul, să ne căsătorim, să facem copii, să crească, să găsim loc de parcare cît mai aproape de locul unde avem treabă. să vorbim repede la telefon. suntem vitezomani în viață. să vină norul, să treacă norul, să vină ploaia, să treacă ploaia. nebuni nebuni de legat. gata, mă repet. sunt absolut redundantă.

să trecem la punctul numărul 2.

mi-e îngrozitor de frică de broscuțele care invadează noaptea asfaltul. și care sar din întuneric. mi-e terifiant de frică. pleonastică exprimare… și aseară am avut o experiență unică. eram pe stradă. la un moment dat, în spatele meu au venit doi cîini. incredibil de mulți cîini la mare. vagabonzi sau nu, oricum, slabi cu toții. si mie îmi era frică de ei și mă tot întorceam să le spun să mă lase în pace. lor le era doar foame și s-au dovedit perseverenți. acuma, mergeam mai mult cu spatele și țipam la cîini. pînă aici, situația, deși nu foarte comodă, era cît de cît sub control. și în acest moment au început să țîșnească broscuțele. și eu mă gîndeam cum ar fi să calc din greșeală pe vreo broscuță mai puțin sprințară. foarte fain, în spate – cîini, în față – broaște. pretutindeni întuneric. am lăsat baltă toate gîndurile nobile în ceea ce privește animalele și m-am întrebat de ce naiba cîinii nu mănîncă broaște. pînă la urmă, după ce mi-am scufundat pantoful puma într-un strat gros de noroi, am scăpat… nemîncată de cîini, ne-criminală pentru lumea broaștelor.

în rest am stat la plajă și am înotat într-o mare frumoasă, verde și mirosind apetisant a pepene.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: