mi se spunea blondi

un pic de duiliu zamfirescu

In Jurnal călător on Aprilie 28, 2010 at 13:38

ieri am fost la fermă.

Poneiului Robert i se dăduse drumul în grădină şi zvârlea din copite de mama focului. Cei din jur încercau să mă convingă de faptul că aceste gesturi sunt doar manifestarea bucuriei şi nu îmi vor pune sub nicio formă în percol integritatea fizică. Nu prea m-am lăsat convinsă. Mai ales când căţelul a început şi el – evident, tot să se joace. Şi asta s-a tradus prin goana lui exact în direcţia picioarelor poneiului. Da, o fărâmă din idilicul vieţii la ţară. Cea mai relaxată era de departe domnişoara Cezara. Eu eram singura căutând disperată o scăpare. Singura posibilitate ar fi reprezentat-o doar turla bisericii din apropiere. Până la urmă poneiul a fost dus în grajd, alături de Tornado şi Wiskhy, ceilalţi 2 cai. Se lucra intens la împrejumuirea grădinii cu un gard nou. Cu un lemn care nu putea fi furat de ţigani, decât prin spargerea scândurilor. Urmarea: ar mai fi fost bun doar pentru foc.

În final, mi-am pus poşeta de doamnă în căruţa de care am început să împing, pentru că trebuia dusă în curte. Şi la care am împins voiniceşte.

Manuele, manuele …

Mi s-a promis că voi mai fi invitată, aşa că abia aştept să mă reîntorc pentru informaţii mult mai ample, culese direct din sânul naturii🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: