mi se spunea blondi

„un fel de-a mai lungi, cea mai frumoasa zi”

In Jurnal scriitoricesc on Martie 18, 2010 at 15:41

Au înnebunit salcâmii şi tu vrei să fiu cuminte…

Se ia un anume moment. Se decupează pur şi simplu din timp. Nu contează ieri-ul sau mâinele. Nu contează cum vor evolua toate aceste lucruri sau de ce sunt ele făcute. E doar muzica de inimă albastră revărsată în camera luminată tandru de lumânări. Nu gândeşti, nu faci raţionamente, nu prevezi situaţii viitoare, nu analizezi situaţii trecute, nu tragi concluzii, nu aduni informaţii. Simţi. Atât.

Cineva spune că lumnarea aceea parfumată e foarte slabă din punct de vedere al eficienţei, în sensul în care cele trei fitile ard repede şi consumă doar o mică parte din ea. Tu te uiţi şi admiri genialitatea celui care a proiectat lumânarea cu pricina, pentru că, fitilele au ars complet, da, lumânarea nu mai dă niciun fel de lumină şi nici de parfum, da, dar trandafirul de ceară din mijloc a rămas absolut intact. Capacitatea de a vedea partea bună în orice lucru.

Şi dansul continuă lent şi timpul a rămas suspendat. Şi dacă îl cureţi de toate impurităţile date de gânduri, rămân doar senzaţiile delicioase şi pleoapele cad grele, cu voluptatea hainelor aruncate la întâmplare.

„un fel de-a mai lungi, cea mai frumoasă zi”.

Am iubit nebuneşte acel anume moment.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: