mi se spunea blondi

hai la o tură! hai!

In Jurnal de zi cu zi on Martie 1, 2010 at 10:48

DA. Şi nu are nicio coloratura politică adverbul cu pricina.

Da, ieri am ieşit cu motorul. 28 februarie 2010. cea mai – în miezul iernii, cel puţin calendaristic, deoarece termic clar nu a fost cazul – expediţie pe două roţi. Cuminte (unii ar spune ca terasarii), prin oraş. Cuminte, pentru că spatele tindea sa fugă puţin. Cuminte, pentru că a trecut ceva timp de la ultimul bikerit şi nu mai eram în mână. Dar plină de un elan nebun, de o voluptate nebună, de o senzaţie de libertate de nedescris.

De-ia îmi şi place să mă dau cu motorul. E ca şi cum viaţa ar fi o felie de pâine şi plimbare cu motorul libertatea cu care ungi felia respectivă. Libertate pe pâine. Cel mai savuros sandwich cu putinţă. Şi iar am avut ocazia să constat că cel mai mult ţin în viaţă la libertate. De gândire, de acţiune, de mişcare.

Întrebarea care s-a vrut capcană: „dacă prietenul tău pe care îl iubeşti mult şi care te iubeşte mult, ţi-ar cere să renunţi la motor pentru el, ai face-o?” Răspunsul meu fără drept de apel: „dacă prietenul meu m-ar iubi într-adevăr mult, nu mi-ar cere aşa ceva niciodată.”

De ce nu rezistă în timp cele mai multe dintre relaţii? Poate pentru că oamenii se prezintă la început mai buni decât ştiu că sunt, mai atenţi, mai sensibili.

E ca şi cum ţi-ai trage burta şi ai scoate pieptul înainte, dorind, desigur să faci o impresie mai bună. Dar, după un timp, trebuie să respiri normal şi trebuie să îţi relaxezi musculatura stomacului. Tot aşa, după un timp, fiecare oboseşte să poarte masca respectivă şi începe să şi-o dea jos. Şi atunci, dacă nu te plac pentru ceea ce eşti tu de-adevăratelea, ce să mai fac cu tine? În fond, tu cine eşti? Şi de aici ruptura, falia, marea schismă…

poate dacă am reuşi să ne prezentăm cât mai aproape de ceea ce ştim noi că suntem, nu ar mai apărea atâtea probleme. Bine, există clar şi riscul de a nu mai plăcea celorlalţi. Risc destul de greu de asumat, nu? Lasă mai bine să încerc să fac în aşa fel încât toată lumea să mă placă, să vadă ce om nemaipomenit sunt eu.

„Mă dojeniţi că veşnic sunt beat. Ei bine, sunt!

Necredincios mă faceţi. Şi ce dacă-i aşa?

Puteţi orice să spuneţi pe socoteala mea.

Îmi aparţin! Pricepeţi? Şi sunt ceea ce sunt!” (Khayyam)

Mda, cred că a patinat puţin roata din spate. Plecasem de la plimbarea de aseară, cu mine înfofolită într-o grămadă de haine, ca un mic robocop haotic, dar cu un zâmbet până la urechi. Şi uite unde am ajuns…

Asfalt uscat!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: