mi se spunea blondi

citind

In Jurnal cultural on Februarie 26, 2010 at 13:18

nu m-am topit de extaz citind „Invitaţie la vals”, dar îmi aduc aminte de fascinaţia trezită de „Elevul Dima dintr-a şaptea.” asta în cazul lui Drumeş. de asemenea nu m-a prins cine ştie cât „De două mii de ani”, dar m-a pasionat „Oraşul cu salcâmi.” Mihail Sebastian mi-a venit în minte dată fiind lectura autobiografiei Cellei Serghi, o altă carte care mă incită la lectură.

În „Invitaţie…” şi „De două mii de ani” se teoretizează cumva prea mult, se despică firul în patru (şi de câte ori nu mi s-a făcut mie această observaţie), prea se analizează sentimentele, prea sunt puse sub lupă. pe când în celelalte două cărţi se trăieşte. fără prea multă filosofie, fără tendinţe de raţionalizare, fără dorinţa de a se găsi răspunsuri.

cred că e din nou aceeaşi sciziune în ceea ce mă priveşte: opţiunea pentru a trăi, în defavoarea variantei: a vorbi despre a trăi este cât se poate de categorică. deşi însuşi discursul meu actual poate să genereze un pic de confuzie.

în fine, cine seamănă vânt, culege … frunzele care au căzut din copaci. bune şi ele.

  1. Ce minunate sunt cărţile
    fiindcă le iubim!
    Ce minunate sunt femeile,
    care sunt cărţile noastre
    în care se ascund sîmburii visului!
    Cit de uimiţi, în marea lor minunăţie,
    sunt poeţii,
    cînd logodesc silabe de lumină
    pe coapsele femeilor din vis!

  2. concluzie mult mai poetică decât textul care a generat-o🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: