mi se spunea blondi

despre ajutor

In Jurnal de zi cu zi on Februarie 12, 2010 at 15:16

„ameninţam” că voi scrie şi despre asta. nu vă aşteptaţi să scriu atât de curând?ei bine, mi s-a spus că singura surpriză pe care pot să o mai produc, ar fi să nu mai produc nicio surpriză. aşa că…

treaba cu ajutorul se dovedeşte una, hai să nu spun foarte parşivă, să spun doar foarte delicată.

eu te ajut pe tine. de ce? te văd, văd situţia ta, mi se pare că o înţeleg, mi se pare că aş putea să te fac să îţi schimbi optica, mi se pare chiar că ar trebui să te fac să îţi shimbi optica; optica cea nouă mă gândesc eu că te-ar avantaja mult mai mult. îmi propun să fac toate aceste lucruri, evident spre binele tău. exclusiv spre binele tău. dar ştiu eu de-adevăratelea că noua optică te va avantaja? poate că eu am probat-o. şi poate că mie mi se potriveşte. am astfel garanţia că ţi se va potrivi şi ţie? cine mi-o dă? replici de genul: „eu am păţit-o, aşa că ştiu eu mai bine”, „lasă că o să vezi tu”, reprezintă garanţia că ceea ce mi s-a întâmplat mie, trebuie că ţi se va întâmpla şi ţie? şi, chiar de ar fi aşa, şi de ţi se va întâmpla şi ţie, vei reacţiona/ simţi/ percuta/ rezona exact ca mine? ai tu trăirile mele? experienţele mele? simţurile mele? eşti tu, eu? poţi fi tu, eu? poţi face tu chestiuni banale, fiziologice, în locul meu? să dormi pentru mine? să mănânci pentru mine? exclus. deci, de unde ştiu eu că ajutorul pe care ţi-l dau chiar este un ajutor pentru tine?

să vă spun un banc, cu care ne uimeam audienţa de oameni mari, pe vremea când eram copii.

după vacanţa de iarnă, tovarăşa învăţătoare îi întreabă pe copii: „copii, ce fapte bune aţi făcut în vacanţă?”

ionel cu mâna pe sus: „eu am ajutat o bătrânică să treacă strada.”

„foarte frumos, ionel. altcineva?”

gigel: „şi eu am ajutat o bătrânică să treacă strada.”

„bine. alţii?”

bulă: „şi eu am ajutat bătrânica să treacă strada.”

învăţătoarea: „frumos, copii, dar de ce a fost nevoie de atâţia?”

copiii: „pentru că bătrânica nu voia să treacă strada.”

învăţătoarea: „şi de ce aţi trecut-o?”

copiii: „păi n-aţi spus dumneavoastră că e o faptă bună??”

deci, dacă în atitudinea noastră profund umanitară, total dezinteresată (aiurea, ce ne mai tresaltă orgoliul când putem să îi ajutăm pe ceilalţi, deci, implicit, suntem mai sus decât ei), animată de cele mai bune intenţii (do not forget: the way to hell is paved with good intentions), nu suntem decât copiii care ajută să treacă strada o bătrânică ce stă de altfel foarte bine pe acel trotuar? just asking …

nu mă înţelegeţi greşit. dacă eu am un măr şi cineva mă roagă să îl ajut şi să îi dau mărul respectiv, i-l dau din toată inima. ceea ce am încercat să spun mai sus, este că încerc să mă feresc să ajut omul respectiv, ţinându-i o adevărată prelegere despre măr. măcar de-aş fi un adam sau un newton… asta-i tot.

  1. Imi place cum ai intors fraza: „măcar de-aş fi un adam sau un newton…”🙂
    pe mine ma irita cuvantul „ajutor”.
    te ajut, deci te privesc (fara sa vreau, poate) de sus, pentru ca tu esti cel care are o nevoie, e in minus, e „altfel”
    da, hell-ul e pavat cu bune intentii, cand ar fi atat de simplu (teoretic…) sa-l asculti pe celalalt, ca sa… „sa-l ajuti sa planga” (na, ca am ajuns iar la ajutor…!)
    de acord cu tine: treaba cu ajutorul nu e nici mica, nici mare, e delicata

  2. Nu decide nimeni daca eu am sau nu am nevoie de ajutor. Poate stau pe marginea trotoarului pentru ca-mi place , nu trebuie sa vina cineva sa ma treaca strada , nu stie ce intentii am. Ca ar presupune ca vreau sa tranversez strada iar e o aberatie. Nu sarii in ajutorul cuiva daca nu ti se cere. Daca nu ma plang nu te oferii voluntat . De bune intentii e plina lumea , din pacate fiecare are un interes. Nu se ofera nimeni in ziua de azi sa te ajute fara sa aiba si el un interes . Ori vrea sa il vezi intr-o lumina mai buna , ori sa-si spele niste pacate parand ca-i pasa de situatia ta ori ca vre sa-si faca noi prieteni. Scopul nu scuza mijloacele mereu.

  3. Cristina, pai cum sa lipsesti de pe trafic.ro? Se poate!?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: