mi se spunea blondi

pescuitorii de perle

In Jurnal cultural on Februarie 8, 2010 at 13:48

da, onorată instanţă. da. recunosc. admit. sunt vinovată. am fost la operă. pescuitorii de perle. bizet.

anticipez răspunsurile, mirările, zâmbetele voastre îngăduitoare. hohotele voastre reţinute. eu, care nu sunt în stare să mă uit la un film (premiera titanicului e ultimul film pe care l-am văzut la cinematograf şi asta doar pentru că prietenul meu de atunci se luptase eroic pentru a face rost de bilete. şi în timp ce vaporul se scufunda şi pasagerii cădeau în apă cum cad stropii de ploaie – chiar, cum cad stropii de ploaie? – eu mă gândeam cât mai am de stat pe scaun). după cum spuneam, eu care nu sunt în stare să mă uit la un film, care nu pot sta două secunde fără să spun ceva, fără să gesticulez, fără să mă agit, eu, la operă? ei, bine, onorată instanţă şi eu am fost foarte sceptică, mai ales spre sfârşitul primului act, când  zourga şi nadir se întreceau de zor în duet, iar eu ţineam programul în dreptul feţei şi ascundeam câte un căscat de nestăpânit, urmat de o mică pauză, de alte două acorduri de-ale lui nadir şi apoi de încă un căscat zgomotos, de mai să-mi mute fălcile.şi apoi, minune, s-a terminat actul 1 şi eu mă uitam în disperare să văd dacă celelalte două vor fi la fel de lungi. s-a aprins lumina pentru pauză.

mama mi-a luat un ecler delicios care a cauzat o plăcere nebună papilelor mele gustative şi a avut şi efect de inhibare a căscaturilor în cascadă.

a început actul 2. a început să îmi placă. a venit şi leila, a venit apoi tot corul. am uitat de copilul de pe rândul  din faţă, adus la operă de vreo bunică, probabil, 60, 70 de ani şi o rochiţă cu imprimeuri cu vreo două palme peste genunchi. am uitat şi de bătrânul sprijinit într-o parte de o cârjă ţinută cu o mână tremurândă şi în cealaltă de o blondă voluptoasă. pupila, copila, nevasta, amanta, whatever… am uitat de tot, mai puţin de scena animată de zourga, de nadir, de leila, de oamenii cetăţii. de cântul lor din tot sufletul. de decorurile de teatru, puţin stângace, dar cumva foarte familiare şi calde. de buddha răsturnat. de iubirea strigată, cântată, implorată, tăcută, mută… sfârşitul actului 2. pauza pe care am dorit-o mai scurtă. bătaia de gong. ultimul act. pătrunzător. chiar pentru o ignorantă desăvârşită în materie. cu intermezzoul amuzant al doamnei care s-a năpustit pe scenă cu un buchet mare de flori, deşi zourga încă nu apucase să se sinucidă. a reuşit într-un final. şi s-a sfârşit. s-a ivit şi dirijorul, de undeva de sub scenă. aplauze la scenă deschisă.

concluzia: săptămâna viitoare la Carmen.

  1. Asta inseamna ca o sa mergem in sfarsit si la muzeu?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: