mi se spunea blondi

cu scaun la cap

In Jurnal de zi cu zi on Ianuarie 13, 2010 at 07:35

am dovedit-o şi pe asta. în loc să cumpăr te miri ce material diafan, care să încapă într-o punguţă uşoară, sau, poftim, lenjerie intimă, ori, cel mult nişte fructe din care să-mi fac fresh, eu nu, o să iau scaune de bucătărie. neapărat. las maşina parcată şi pornesc la atac în magazinele de mobilă. intru frumos, ca o doamnă respectabilă, îmbrăcată cu haina de blană şi ducând o poşetă şic în mână. la mănuşile de piele renunţasem, lăsându-le în maşină. intru în primul magazin. vânzătorul căsca plictist, uitându-se la ceas. mai avea exact 43 de minute până când putea să închidă magazinul. ştiu asta, pentru că mi-am consultat şi eu pe furiş ceasul.

„nu, nu avem scaune de bucătărie”, mi-a răspuns el la întrebare, în timp ce eu ochisem deja un tip de scaun de lemn, îmbrăcat în piele ecologică.

„acelea sunt de living”, a continuat el, văzând că mă îndrept hotărât spre scaunele cu pricina.

am tras un scaun discret de sub masă şi m-am aşezat pe un colţ de-al lui. evident că nu stăteam nici pe departe confortabil, dar asta nu din pricina scaunului, ci datorită poziţiei pe care mi-am ales-o. m-am ridicat, l-am privit cu un ochi critic (nu mai ştiu dacă era stângul sau dreptul 😉 ) şi am întrebat dacă au pe stoc.  preţul îl văzusem afişat pe un cartonaş pus pe şezutul unui scaun. era rezonabil. da, aveau exact 6 bucăţi. ba nu, chiar 7, că mai era unul în dreptul unui birou. mda, o opţiune viabilă. am întrebat dacă încap într-o maşină mică şi am plecat. modelul respectiv de scaun l-am regăsit în alte două magazine, dar cu un preţ sesizabil mai mare. am trecut rapid în revistă şi restul de magazine, aşa, mai mult pentru liniştirea conştiinţei, pentru că decizia mea era deja luată: voi avea în bucătărie 4 scaune din lemn masiv (?) – folosesc termenul pentru că sună cumva cu foarte mare greutate, nu pentru că ar fi neapărat sută la sută adevărat, cu spătarul şi şezutul din piele ecologică. bun, m-am uitat la ceas, mai era un sfert de oră până la închidere şi m-am întors la primul magazin. acelaşi om, acelaşi căscat de plictiseală.

„bună seara, m-am întors”, am spus eu, ca şi cum asta nu era absolut evident. „aş vrea să iau 4 scaune, dar să-mi spuneţi dacă se poate plăti cu cardul.”

 „nu, nu se poate.”

„ştiţi unde e un bancomat prin zonă?” omul mi-a indicat bancomatul cu pricina. „şi unde aş putea să parchez maşina, ca să putem încărca scaunele?”

„pe trotuarul din faţa magazinului. vedeţi maşina aceea gri din stradă? e a mea. parcaţi acolo. până veniţi, vă aşez toate cele 7 scaune să alegeţi 4.”

am plecat. până aici a fost teoria şi intenţia, de aici a început acţiunea. am pornit în pas grăbit, cu poşeta de doamnă agitată febril în ritmul mersului. aş suna pe cineva să mă ajute să car scaunele din maşină în casă. sunt totuşi 4 scaune. relativ grele. pe cine să sun? şi ce să zic, salut, cutărescule, nu vrei să vii să mă ajuţi să car nişte scaune?  nu prea merge. ar fi un telefon din-acela, cu scop precis, pe interes, carevasăzică. am ajuns la maşină. imaginaţi-vă acum că vizionaţi un film dar nu la viteză normală, ci mult mai repede. urcă-te în maşină. porneşte. întoarce. mergi bancomat. scoate banii. ajungi în dreptul magazinului. pune avariile, că laşi maşina în stradă, sub un semn mare de oprirea interzisă. intră în magazin. omul a ales deja 4 scaune, care i s-au părut lui cele mai bune. tu n-ai prea multe de comentat, doar că unul sigur e din alt lot, că are picioarele altfel şi pielea e o nunaţă mai închisă. omul se chinuie să te convingă de contrariu. ca şi cum tu nu te-ai pricepe la cromatică. dacă nu la cromatică, atunci la ce? până la urmă se convinge şi el că scaunul e diferit, deoarece ia ruleta şi îl măsoară. are cu 2 cm mai puţin decât celelalte. pe mine m-a convins cromatica, pe el lungimea. două căi diferite, acelaşi rezultat. alegem altul. picioarele nu par egale. cică e de la podeaua din magazin. le încearcă şi afară. şi acolo se cam bălăngăne. asta e. deschid portbagajul. scaunul pur şi simplu nu încape în portbagaj. deschid portierele din spate. da, aşa merge. trei scaune pe bancheta din spate, unul pe post de copilot. blochez. intru în magazin. plătesc. fac factură. plec. mă urc în maşină. pornesc. conduc cu grijă. ajung acasă. duc maşina în faţa blocului. iau primul scaun. greuţ. îl scot din maşină. îl duc în faţa interfonului. fac operaţiunea de încă 3 ori. scaunele sunt aliniate în sfârşit în faţa blocului. urc în maşină, o parchez undeva în apropiere. cobor. de menţionat că toate operaţiunile au fost executate cu poşeta de doamnă agăţată de antebraţ, ca la o pipiţă aflată într-un mall de fiţe. am deblocat uşa de la intrare. niciun vecin. am oprit-o cu un scaun. le-am cărat pe rând până la lift. şi de acolo, în două transporturi până la etajul x. am descuiat uşa de la casă şi primul gest făcut când am intrat la mine a fost să arunc poşeta şi haina de blană. am rămas în tricou şi fular şi aşa am cărat cele 4 scaune în jurul mesei din bucătărie. ca premiu, m-am aşezat jumătate de minut pe fiecare scaun.

azi mă duc să fac cumpărături de doamnă: faţă de masă adecvată noilor cerinţe cromatice din bucătărie. şi, dacă tot am început să mă descurc atât de bine, oare să nu încerc şi o achiziţie temerară de corpuri de bibliotecă??

ps. un gând mic nu mi-a dat pace aseară: sigur n-o fi fost transportul inclus în preţ??

  1. ti-ai si gasit sa fie inclus in pret

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: