mi se spunea blondi

banal, la telefon

In Jurnal de zi cu zi on Decembrie 16, 2009 at 07:41

motto:

cum păstrezi o legătură cu cineva care nu e dispus să păstreze o legătură cu tine? simplu: n-o păstrezi.

– da’ de ce mă deranjează adevărul pe care l-am aflat, câtă vreme am spus că asta e tot ceea ce vreau să ştiu?

– din orgoliu.

– adică orgoliul cauzat de faptul că răspunsul nu a fost cel care mi-a convenit mie?

– da. plus supralicitarea acestei perioade.

– ştii că în perioada sărbătorilor creşte numărul de sinucideri?

– asta e o prostie. cine e pregătit să se sinucidă, absolut pregătit de asta, o poate face oricând.

– nu e chiar aşa. toată goana după cadouri a tuturor pentru momoţel şi ţonţonel te poate deprima teribil când tu nu faci acelaşi lucru.

– şi asta e o prostie. cadouri se pot face oricând. şi oricui. e aberant să aştepţi această perioadă absolut supralicitată pentru a face cuiva anume un cadou anume. e extrem de interesat tot gestul şi atât.

– deci tristeţea mea e dată doar de orgoliul nesatisfăcut, de faptul că n-am obţinut ce-am vrut sau şi de superficialitate?

– n-ai obţinut şi e bine că s-a întâmplat aşa. dacă obţineai, consumai şi apoi te plictiseai de moarte. şi ajungeai în acelaşi punct. ba era mult mai greu, pentru că, între timp, se instala şi obişnuinţa.

– şi plictiseala asta nu înseamnă tocmai demonstrarea fără putinţă de tăgadă a superficialităţii?

– nu. nu eşti tu de vină că ai făcut o mie de chestii şi că ceilalalţi se minunează de zor, se plafonează, se limitează, se sperie sau pur şi simplu nu sunt pe aceeaşi lungime de undă cu tine.

– hmmm. mulţumesc, domnule.

– cu plăcere, doamnă. doar că azi nu sunt domn. azi m-am hotărât şi sunt dumnezeu. şi nu voi trimite pe nimeni. voi veni eu însumi să văd ce şi cum.  omuleţilor….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: