mi se spunea blondi

când aţi fost fericiţi ultima oară?

In Jurnal de zi cu zi on Decembrie 14, 2009 at 07:23

„numai acei oameni care sunt capabili să fie singuri sunt capabili de dragoste, sunt capabili să împărtăşească, să pătrundă în profunzimea celuilalt – fără să-l posede pe celălalt, fără să devină dependent de celălalt, fără a-l reduce pe celălalt la un simplu obiect şi fără să devină dependent de celălalt ca de un drog. Oamenii de acest gen îi permit celuilalt o libertate absolută, deoarece ştiu că, dacă celălalt va pleca, vor fi la fel de fericiţi cum sunt acum.”

treceţi de prima reacţie foarte probabilă la prima lectură a celor de mai sus. aceea de: lasă-ne cu pozitivismul ăsta desuet care nu îşi are deloc rostul în timpurile pe care le trăim. depăşiţi şi senzaţia de falsă dulceaţă şi de dorinţă de motivare. nu e curios faptul că oamenii pendulează între două extreme: fie nu iubesc deloc, pentru că au făcut-o şi au fost răniţi de moarte şi de atunci se protejează la infinit de ajung să nu mai simtă absolut nimic, fie iubesc cu disperare, agăţându-se complet de cealaltă persoană, care nu va mai putea face mai nimic, fiind total paralizată de o iubire nebună, cum n-a mai fost şi nu va mai fi niciodată. n-ar trebui să existe şi un al treilea fel de dragoste? de genul căreia îi face apologia osho? întreb, atâta tot. în definitiv, cum simte fiecare este pentru el, cel mai bun mod de a simţi.

„când eşti îndrăgostit, scufundă-te complet în dragoste. Iar când se duce, ia-ţi rămas bun şi termină complet cu ea. Nu lăsa ideea să-ţi persiste în minte. Sunt mulţi străini disponibili în lume – cine ştie? Dragostea v-a lăsat pur şi simplu pentru ca voi să puteţi găsi un străin mai bun. ”  nu diluează angoasa? 

vorba lui Sorescu: astăzi am putea să fim trişti. poate ne despărţim pentru totdeauna. dar să trecem peste asta.

mi se tot repetă că asta nu se poate decât în cărţi. că ar trebui să mă uit la toţi cei din jurul meu şi să îmi dau seama că ceea ce am scris mai sus este doar o teoretizarea fără nicio putinţă de punere în practică în lumea în care trăim. cică ar trebui să ne nivelăm, că dacă nu, oricum – ce admirabilă diateză pasivă 🙂 – vom fi nivelaţi.

pseudoconcluzia: „oh, suntem foarte fericiţi, insistă soţul. desigur, din când în când, soţia mai aruncă farfurii după mine. însă asta nu schimbă lucurile niciun pic, pentru că dacă mă loveşte este ea fericită, iar dacă ratează, sunt eu fericit. „

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: