mi se spunea blondi

un strop de beletristică – Dorina

In Jurnal scriitoricesc on Decembrie 3, 2009 at 13:36

– Pune banii aici. Nu pot să-ţi ghicesc dacă nu pui banii.

Veronica scoate o sută de lei din geantă şi o aşază peste cărţile mari şi uzate. De 66.

– Aşa, foarte bine. Acuma închină-te de trei ori şi fă semnul crucii peste cărţi. Da, da şi acuma taie.

 Ea taie. Vrăjitoarea murmură ceva deasupra cărţilor, mai trage un fum din ţigara fără filtru, închide ochii câteva secunde, apoi întoarce prima carte. Popă de cara. Dă din cap, cu buzele strânse. Nu e prea bine.

– Auzi, tu, fetiţo. Tu să mă-nţelegi bine. Eu zic doar ce cartea zice. Ai venit să-ţi ghicesc. O să-ţi ghicesc, martor mi-e bunul Dumnezeu şi Sfânta zi de duminică. Că uite, azi e sărbătoare.

Şi se închină. Întoarce a doua carte. Zece de ghindă. Ţigara a ajuns aproape la filtru. Dar nu o stinge. Mai trage un fum. Are degete mari, cu unghii negre. Pe inelarul mâinii stângi – un inel cu o piatră mată, foarte mare, ovală, de culoare mov.

– Mă-nţelegi, nu? Tu ai avut parte de mulţi bărbaţi buni, da’ i-ai alungat pe toţi. Nu zic eu, cartea zice. Câteodată eşti foarte rea, ţipi, te superi din senin. Mă-nţelegi, nu?

 Veronica nu răspunde, dă doar din cap în semn că aşa e. Vrăjitoarea mai întoarce o carte. As de cupă. Clatină şi ea din cap.

– E un bărbat brunet, cu ochii negri. L-ai adus în pragul nebunie, a vrut să te omoare. Îl iubeşti şi te iubeşte, da’ nu îl mai vrei. Şi cu el ai fost rea. Da’ nu eşti tu de vină. Şi mai e un bărbat cu ochi verzi. Cu care te-ai întâlnit de curând. Şi cu care ai avut un accident, ceva. Probabil de maşină. Şi el te vrea, da’ i-e frică de tine.

Dorina mai întoarce o carte. O priveşte câteva secunde.

– Şi încă un bărbat care iubeşte altă femeie. Da’ şi cu el ai fost. Şi tot de curând.

Veronica se uită ţintă la cărţi. Bărbatul brunet, David. Cel cu ochi verzi, Florin. Ultimul, Camil. I se face puţin frică. Nu se mai uită la cărţi. Priveşte de jur împrejur. Sobiţa mică şi albă duduie într-un colţ. Patul e făcut, deasupra lui, pe două rafturi stau împachetate o muţime de haine. Împachetate atent, ca la magazin.

– Mă-nţelegi, fetiţo?

Vocea uşor hârâită a vrăjitoarei o sperie. Dă repede din cap. Următoarea carte. As de pică.

– Nu eşti tu de vină, tu eşti legată. Ai pânza neagră şi cununia ţi-e legată de stâlp. Nu eşti tu de vină, mai repetă vrăjitoarea şi capul i se mişcă de la dreapta la stânga. Are ochi mari şi limpezi. Veronica evită s-o privească în ochi. E mică şi foarte grasă. Are părul vopsit roşu şi foarte rar. Pare mult mai bătrână faţă de cei 45 de ani pe care a zis că-i are, dar în tinereţe trebuie să fi fost chiar frumoasă.

– Mă-nţelegi, fetiţo? De ce nu-mi răspunzi? Întreabă ea, dar apoi continuă fără să mai aştepte răspunsul. Tu eşti legată rău de tot, aşa de legată că abia poţi să-ţi mişti puţin capul.

continuarea în episodul următor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: