mi se spunea blondi

„hora mare, pe motoare”

In Jurnal de zi cu zi on Noiembrie 23, 2009 at 10:44

după 5 ani de condus motorul, la sfârşitul acestei veri am avut revelaţia. încercam din răsputeri să am şi o altă senzaţie în afară de frenezia de a-i da gaz, pe un drum cât mai drept şi eventual cât mai liber. asta poate s-o facă oricine. aşa e. mai aveam şi senzaţia de frică în momentul în care se apropia o curbă ceva mai periculoasă şi ştiam că acolo ar trebui să fie deliciul deplasării pe cele două roţi. dar nu era. era doar frica şi dorinţa de a lua cumva curba cât mai bine şi apoi rămânea doar frica şi reduceam viteza o treaptă – da’ parcă tot era prea tare – şi încă o treaptă, până când motorul se supratura şi degeaba încercam eu să îl mai înclin, că el se înverşuna să rămână cât mai drept şi să deseneze linii frânte pe asfalt în locul provocatoarelor unduiri. revelaţia de care vă spun, a venit în urma testului de încredere totală şi necondiţionată (Camil Petrescu ar fi fost extrem de satisfăcut, da, în anumite cazuri, există încredere abolută!) pe care l-am dat pe drumul de pe Cheia către Braşov. da, pe acel drum, unde se dau toţi reisării de … carton. a se citi de oraş, sau de bulevard. am rugat bikerul pe care îl însoţeam să mergă prudent, urmând ca eu să încerc să merg exact în spatele lui. în linie dreaptă nu era nicio problemă. problema a apărut la prima curbă, atunci când eu am început să reduc vertiginos din viteză. îl pierdeam. motorul meu începuse să urle. cu inima cât un purice, am început să măresc viteza, motorul s-a liniştit şi eu am aplecat-o pe suzi încet, tandru dar ferm şi s-a produs minunea. n-a mai fost nicio sumă de linii frânte. a fost o curbă lină, o mişcare unduitoare, duioasă aproape. şi apoi a început valsul, deplasarea foarte în exterior, privirea la ieşirea din curbă, o viteză inferioară, dar în niciun caz cea mai mică, în niciun caz să se audă motorul cerşind îndurare. în ziua aceea am experimentat încrederea totală şi necondiţionată într-un om (tare senzaţia, ca un cocktail cu băuturi din cele mai strong) şi primele dansuri cu motorul. apogeul a fost într-o curbă pe care o ştiam de mult şi pe care până atunci o abordam crispată, foarte aproape de axul drumului, cu o viteză de maxim 30 de km la oră, curbă pe care acum am anticipat-o, am văzut-o, am abordat-o în trasa ideală, am savurat-o la culme, cu un motor aplecat docil, cu un zâmbet larg, cu o stare euforică de parcă aş fi băut o şampanie întreagă.

nu ştiu cum se vede că merg cu motorul. dar ştiu ce simt. şi a fost lung drumul de aici

 

până aici

dar a meritat fiecare centimetru de şosea şi fiecare curbă formată din linii frânte.

Asfalt uscat! 

  1. aplecata iti sta cel mai bine🙂 in curbe, ma refer! drum lin domnule.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: