“noroc… noroc… striga el (heinrich schliemann) la sofia. cuvîntul preferat al invidioșilor, al răuvoitorilor și al incompetenților. cuvîntul ăsta explică de ce altcineva a realizat ceva, în timp ce ei n-au făcut nimic. este o rațiune de a exista, exprimată printr-un singur cuvînt și de a-și justifica vidul din viața lor. îi reduce pe toți ceilalți la nivelul lor de slăbiciune. noroc…! e…”
