“a cadorisi”

mă gîndeam la cadouri. și nu pentru că nu aș fi primit, sunt în continuare o răsfățată mică și simpatică primitoare de cadouri.

mă gîndeam așa, ca idee, că ne condiționăm. de crăciun trebuie să facem cadouri. și poate nu avem timp/ chef/ inspirație/ bani/ energie/ etc etc pentru a face un cadou. dar, totuși, dat fiind faptul că așa trebuie/ se poartă, ne vom agita plini de bezmetism să procurăm acele cadouri. deși totul începe să semene tot mai mult cu o corvoadă. și după ce reușim cumva cumva să achiziționăm cadoul cu pricina, vine momentul în care îl vom da persoanei respective. și atunci să vezi satisfacție nebună ce resimțim, privind zîmbetul condescendent al celui care-l primește (ce frumos! în traducere, doamne, încă o cravată?? era să zic încă o căciuliță… știți bancul? … mai bine.)

ar trebui renunțat la condiționările astea. ar trebui să facem cadouri doar cînd simțim. ce e rău în a primi un cadou pe 13 mai de exemplu? cînd nu e nimic special? sau într-o după masă de marți. sau într-o seară ploioasă de primăvară.

distracție faină în continuare și nu vă reprimați senzația de a face un cadou, chiar dacă fără o ocazie anume.